Medic veterinar

Medicina veterinară este o facultate grea. Învățăm anatomie și anatomie comparată pentru câteva clase de animale, biologie celulară, histologie, embriologie, genetică, nutriție și furaje, fiziologie, biochimie și microbiologie, farmacologie, anatomie patologică și fiziopatologie, anesteziologie, chirurgie, imagistică medicală, igiena animalelor, epidemiologie, parazitologie etc.

Pacienții noștri nu doar că sunt foarte diferiți, dar, în plus, nu pot vorbi, iar stăpânii lor îi iubesc ca pe niște membri ai familiei.

Sunt pasionat de medicina veterinară, motiv pentru care lucrez zilnic, cot la cot cu colegii mei din cabinet.

M-am specializat în chirurgia ortopedică şi imagistică veterinară şi încerc să fiu la curent cu tot ce e nou în profesia asta – chiar cred că formarea continuă este un element important dacă vrei să profesezi la standarde înalte și mai cred că e valabil în orice domeniu.

Asta înseamnă că merg în țară  la conferințe pe diferite teme și la congrese şi workshop-uri foarte practice ca să mă văd cu colegi de breaslă care practică medicină veterinară de cabinet sau de fermă.

Întotdeauna învăț ceva nou pentru că vreau să fiu la curent cu ce e nou în domeniu – de la aparatură la tehnici de diagnostic și tratamente inovatoare

Am avut și șansa de a lucra, de-a lungul carierei mele în domenii din toate laturile profesiei. Am lucrat în vânzări și distribuție de produse farmaceutice de uz veterinar, ceea ce presupunea relaționare cu cabinete veterinare și ferme de animale.

Apoi am lucrat la Direcția Sanitar -Veterinară, unde munca mea implica activitate de laborator și inspecție.

Experiența din vânzări și distribuție m-a ajutat să fac primul pas în antreprenoriat, deschiderea unei mici farmacii veterinare.

Astăzi mulți dintre proprietarii de animale din orașele din jur – Galați, Tulcea, Slobozia, Buzău – vin la noi pentru că avem cea mai modernă unitate de radiologie din România și pentru experiența noastră.