Antreprenor

Istoria mea de mic antreprenor este, cred, istoria tuturor celor care au construit afaceri mai mici sau mai mari în România în ultimele decenii.

Este o poveste despre îndrăzneală, determinare, multă muncă, poate și un pic de inconștiență.

Este o poveste despre îndrăzneală, determinare, multă muncă, poate și un pic de inconștiență, despre cum înveți fără ajutor despre contabilitate, marketing, branding, avize și autorizații, acces la finanțare, dezvoltare și resurse umane. Sună lipsit de modestie, dar nu vreau să fiu modest, pentru că exact așa stau lucrurile.

Am făcut primul pas în antreprenoriat deschizând o mică farmacie veterinară în cartierul Viziru, la capătul liniei autobuzului nr. 4. Zic mică, dar era minusculă. Nu aveam încă firmă, eram doar un simplu CMI Dr. Isvoranu Mihai.

În 2004 am decis să înființez o firmă și să deschid a doua farmacie veterinară în piața centrală a Brăilei, iar după puțin timp am deschis și un cabinet verinar tot în cartierul Viziru, la marginea orașului, pentru că doar acolo mi-am permis chiria spațiului. Pe lângă munca propriu-zisă de medic veterinar, am fost nevoit să învăț toate lucrurile de care ziceam mai sus, despre care nu știi nimic când începi, pentru care nu te pregătește nimeni.

După niște ani, am putut să iau un credit pentru companii cu care am cumpărat primul spațiu la parterul unui bloc, unde am mutat cabinetul. Atunci am înțeles cu adevărat cât de puțin sunt sprijiniți micii antreprenori – împrumutul era pe o durată de cinci ani, prima rată a fost de circa 1000 de euro, o sumă imensă pentru mine în acea perioadă. Au fost niște ani când simțeam adesea că o să mă sufoc – ca să fac față, a trebuit să renunț la vacanțe, la tot ce era personal și să fiu atent inclusiv la cheltuielile cu mâncarea. Obţinerea autorizaţiilor pentru amenajare a fost o adevărată aventură. 

A doua decizie importantă pe care sunt mândru că am avut curajul să o iau a fost achiziția celui de-a doilea spațiu, chiar lângă primul, pentru un magazin cu hrană și accesorii pentru animale. De data aceasta nu am vrut să mai trec prin experiența creditului, așa că am făcut-o vânzând apartamentul moștenit de la bunica, practic casa în care locuiam. Șase luni, până am obținut avizele și autorizațiile necesare pentru funcționare, am locuit în noul spațiu cumpărat, iar apoi am închiriat un apartament în care să locuiesc, am devenit chiriaş în propriul oraş.

Îmi amintesc că mama a început să plângă când i-am spus că vând casa, dar retrospectiv cred că a fost cea mai bună decizie de business pe care am luat-o.

O parte din dotările cabinetului le-am făcut în 2007 accesând fonduri europene. Ştiu foarte bine care sunt beneficiile unui astfel de proiect dar care este şi birocraţia prin care trebuie să treci, pentru că am simţit că am îmbătrânit cu 5 ani. 

De atunci afacerea a început cu adevărat să crească și să ajungă la nivelul de azi, cu un cabinet și două magazine și o echipă de 15 oameni. Sunt foarte mândru de colegii mei, pentru că sunt foarte buni profesional și foarte dedicați muncii lor.