Alianţa USR-PLUS a depus la Brăila dosarele de candidatură

Mihai Isvoranu şi Ionuţ Cătălin Stancu şi-au depus astăzi candidaturile pentru alegerile în funcţia de primar al municipiului Brăila, respectiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila.

După depunerea dosarului de candidatură și a semnăturilor de susținere, cei doi candidaţi au făcut câteva declaraţii de presă înconjuraţi de echipa de campanie a alianţei USR-PLUS.

Mihai Isvoranu: „Putem face din Brăila un oraş în care să ne bucurăm că trăim zi de zi. Pornesc la drum nu numai cu entuziasm, ci şi cu determinarea de a readuce  Brăila acolo unde îi este locul: printre cele mai frumoase şi prospere oraşe ale României.

Sunt brăilean şi cunosc problemele oraşului şi, la fel de bine, nemulţumirile oamenilor. Nu promit că voi schimba peste noapte Brăila, dar promit că voi începe o serie de proiecte care să ajute Brăila să prospere.

Le mulţumesc tuturor celor care au semnat pentru ca astăzi să putem depune listele de candidatură. Le mulţumesc celor care mi-au spus nemulţumirile şi dezamăgirile lor şi celor care au ales să investească, din nou, un vot de încredere pentru schimbare”.

Ionuţ Cătălin Stancu: „Transmit astăzi un mesaj de speranţă şi unitate tuturor brăilenilor. USR-PLUS a reuşit să realizeze o alianţă puternică şi să se coordoneze exemplar la nivelul întregii ţări. Sunt convins că acest model de colaborare îl vom putea pune în practică şi la nivelul întregii administraţii locale şi judeţene.

Ne dorim dialog. Ne dorim colaborare. Ne dorim participare. Este modelul de administraţie cu care sunt convins că vom începe să rezolvăm problemele judeţului Brăila şi ale municipiului acestuia”

Candidaţii USR-PLUS au mulţumit de asemenea şi voluntarilor care au participat zi de zi la strângerea de semnături şi tuturor celor care au susţinut activ campania de semnături.

Comentează cu ajutorul contului tău Facebook